Sale and leaseback oferă accesul rapid la lichidități importante
Dacă nu ai auzit până acum de Sale and leaseback, ei bine trebuie să știi că este o tranzacție financiară în care compania își vinde activul și apoi ia același activ în leasing de la cumpărător.
Vânzătorul devine locatar, iar cumpărătorul devine locator. Acest tip de tranzacție de vânzare și leasing se face pe baza înțelegerii reciproce a părții, iar toți termenii și condițiile sunt predefiniți într-un contract.
Prin vânzarea bunurilor, proprietarul obţine mijloacele financiare necesare, pe care le restituie eşalonat, sub forma ratelor de leasing (chirie), iar la expirarea termenului contractual, acesta achită diferenţa de preţ, redobândindu-şi astfel bunurile care au făcut obiectul operaţiunii.
De ce să iei în calcul acest tip sale și leaseback?
Perspectiva vânzătorului: Nevoia de capital. Vânzătorul dorește să-și elibereze banii „blocați” în proprietate sau active, astfel încât să poată utiliza acești bani în alte scopuri, dar dorește totuși să folosească astfel de active sau proprietăți.
Perspectiva cumpărătorului: cumpărătorii care sunt implicați în aceste tipuri de tranzacții sunt societăți financiare, companii de leasing sau investitori instituționali; ei caută o investiție bună, care să le ofere o bună rentabilitate a investiției lor.
Avantaje
- Vânzătorul poate evita costurile de capital asociate activelor și, totuși poate folosi în continuare acele active;
- Poate economisi timpul și costurile administrative asociate activelor, deoarece toate vor fi asigurate de cumpărător sau locator;
- Reducerea datoriei fiscale, deoarece plățile de leasing sunt cheltuieli deductibile din impozite;
- Îmbunătățiți bilanțul contabil, compania putând evita cheltuieli prin această tranzacție și crește activele circulante sub formă de numerar;
- Îmbunătățirea fondului de rulment care poate fi investit în alte lucruri sau utilizat pentru cheltuielile de exploatare.
Dezavantaje
- Vânzarea activelor va influența structura de garanții în cazul solicitării un împrumutul bancar în viitor și va face mai dificilă obținerea acestuia;
- În cazul în care proprietatea are o durată de viață mai lungă, atunci va deveni o afacere costisitoare pentru vânzător, deoarece plata totală a leasingului va fi mai mare decât costul activelor pe parcursul anului;
- Pierderea controlului asupra activelor și existența posibilității ca, la momentul reînnoirii contractului, chiria arendării să crească;
- Compania nu va putea beneficia de amortizare, deoarece proprietatea nu este deținută de acestea;
- Vânzătorul nu va beneficia de avantajul de apreciere a valorii, dacă valoarea activelor vândute cum ar fi terenurile și clădirile, înregistrează o creștere în viitor.
Scopul încheierii acestui contract este obținerea de fonduri bănești.
Spre deosebire de celelalte operaţiuni de leasing prin care se urmăreşte procurarea de către un agent economic a unor echipamente de care are nevoie, de această dată obiectivul este obținerea de fonduri bănești. În cazul leaseback-ului, entitatea are activele respective, fiind chiar posesoarea acestora, însă mijloacele financiare lichide nu sunt suficiente pentru desfăşurarea activităţii comerciale.
În această situaţie, apelarea la leaseback este avantajoasă pentru proprietarul bunurilor, întrucât obţine capital în scopul dezvoltării activităţilor sale economice fără a renunţa la exploatarea acestora.
Contractul de leaseback prezintă avantaje şi pentru finanţator, datorită dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor, văzându-şi astfel garantat creditul până la recuperarea sa integral de la utilizator.
P.S. La final de articol, dacă ți s-a părut util, te invităm să distribui articolul și pe rețelele de social media! :)
Dacă vrei să citeşti şi alte articole despre educaţia financiară, un scroll rapid îți pune dispoziție resursele necesare!
Spor la citit!
Spre finanțări